Interviu cu Eugen Istodor

Am revenit, sper for good. Azi, un interviu cu Eugen Istodor pe www.RevistaScriitorului.ro.

Posted in Uncategorized | 3 Comments

Hemingway din proza scurta

Plecat la Moscova in calatorie politico/literara John Steinbeck este gsit intr-una din nopti de militieni cazut in sant, beat mort. Luat la rost, Steinbeck le spune:

- Bai, voi stiti cine sint eu?

- Cine?

- Sint cel mai mare scriitor american in viata!

- Ooo, Gheminguei!, a venit replica militienilor care l-au condus la hotel.

Citesc “Noaptea dinaintea bataliei si alte povestiri”. Indiscutabil – e o parere care mi s-a confirmat – e mult mai bun in proza scurta decit in romane. Si mi-am raspuns si de ce. Pentru ca toate prozele lui scurte par/sint fragmente din romane mai bune. Evident ca e o … “senzatie”.

Citindu-l pe Heminway cel din prozele scurte, e sansa fiecarui cititor de a scrie in minte un roman. Rapid, din citeva tuse. Din citeva descrieri de-ale lui, din doua dialoguri, tu deja ai umplut in cap citeva caiete cu ciorne despre o lume necunoscuta: Cuba, Spania, pescuit, razboi, prietenie …

Scrisul e alert, se intimpla lucruri, e actiune. Scrisul e lent, dincolo de imagini viata cuiva abia de se mai tiraste, cineva da cu basca de pamint, “Futu-i mama ei de viata!” – pare sa spuna fiecare dialog.

Viata, soarta, destin, bafta, ghinion, accident, fericire de o clipa, prietenie – din carnea acestor cuvinte e facuta proza lui Hemingway.

Posted in lecturi | 3 Comments

Citesc din insemnari

Cicatricea asta: pare un gard de sirma ghimpata. in desert. intre nimic si nimic. Nu poti sa treci peste o cicatrice, pentru ca seamana cu o propozitie mizgalita.

Posted in Uncategorized | 1 Comment

Fericire

Din Epistola lui Pavel catre romani:

“Fericit barbatul caruia Domnul nu-i va socoti pacatul”.

Posted in lecturi | 2 Comments

Argetoianu, Verlaine, Debussy, Proust si mult Paris

Nu am depasit faza cu interviurile lui Sebastian.

Interviul cu Argetoianu e … cred ca am sa-l invat pe dinafara:

Sebastian: Ati trait, domnule Argetoianu, la Paris, intr-o epoca din cele mai pitoresti. Cite amintiri nu ati sti sa ne povestiti. Bineinteles, daca ati vrea …

Argetoianu: Nu stiu daca e prea interesant. Eu traiam intr-un cerc de zanatici, de vagabonzi, de boemi. Niste razvratiti ai literaturii si vietii, Villiers de l’Isle Adam, Paul Verlaine. (…)

Unul cu care eram mai legat era Debussy. Nu luam prea in serios, si nici el nu lua, incercarile lui muzicale. Aveam impresia ca e destinat mai mult pentru literatura, decit pentru muzica. Scria foarte frumos. (…)

Sebastian: Domnule ministru, era pe vremea aceea un tinar, era retras si singuratic, dar s-ar putea sa-l fi intilnit totusi vreodata in acest cerc de boemi. Ma gindesc la Marcel Proust.

Argetoianu: Evident ca l-am vazut. Mai putin decit pe frate-sau – Robert – dar indeajuns de mult ca sa mi-l amintesc precis. Erau amindoi baietii doctorului Adrien Proust, profesorul meu de higiena si faceau un grup cu fii doctorului Peter (si asta un tip amuzant, ducea campanie contra lui Pasteu…). Marcel Proust venea rar cu noi. Era monden, ii placeau ducii si ducesele, de care noi – boemii – aveam oroare. Marcel era pentru noi un fel de caraghios. Nu-l lua nimeni in serios. Nu ne dam deloc seama ca va fi un scriitor de geniu. Era monden, ni se parea fals si superficial. Pina si boala lui parea afectare. Purta totdeauna un fular la git, tusea cu discretie, avea gesturi delicate.

Marturisesc ca citindu-l cu atitia ani mai tirziu, am fost uluit … E un exemplu unic. O sensibilitate absolut extraordinara. Balzac este desigur mare. Dar pe planul lui Balzac mai sunt  si altii, mai marunti, dar sunt. (…) Pe planul lui Proust insa nu e nimeni. (…)”

Ma gindesc, din nou, ca Argetoianu a fost  – in principal, nu printre altele – om politic. S-aud ca in tinerete Hrebenciuc se facea prastie cu Kerouac si Burroughs …

Am intilni o expresie care mi-a placut: singuratate morala – nu mai tin minte in ce context.

Posted in lecturi | 2 Comments

15 iulie – Arghezi, Istrate Micescu, Nabokov

Azi noapte am citit un interviu de-al lui Mihail Sebastian din 1935 cu Arghezi. Apoi unul cu Istrate Micescu.

Ceva din Nabokov, ceva dezamagitor, ceva frumos.

Interviul cu Arghezi

E facut la domeniul poetului de la marginea Bucurestiului, pe Soseaua Oltenitei. Sebastian e impresionat, emotionat, de toate.

Iata ce spune batrinul despre “roman”:

“Pentru mine totul e roman si totul e poezie. <Roman> dupa definitia doctorilor ar fi sa fie un lucru cu sarade si cu cutiute pe care scriitorul e obligat sa le racordeze nu ca o stare sufleteasca, ci cu o mecanica a faptelor. E un artificiu aici si eu nu-l inteleg. Desigur, o viata traita devine logica, atunci cind o cercetezi de-a-ndaratelea pentru ca zilele ei se tin. Dar cind pleci inainte, totul e confundat in incertitudini. Viata e un fum colorat. Literatura urmareste mersul undios si nesigur al acestui fum. Constructie? Logica? Naivitati pretentioase si artificii.

In literatura trebuie emotie si sinceritate. Atit. Ba inca ceva. un lucru simplu si decisiv: o carte trebuie sa fie scrisa.”

Las la o parte unele cuvinte pe care le gasesc timpite, cum e chestia aia cu “fum colorat”, ii dau dreptate cu totul.

Il intreaba Sebastian de ce scrie.

Arghezi a raspuns:

“Fiindca imi place. Biliard nu joc. Carti nu joc.  Am prins gust la scris. E un lucru asa de gingas. (…) E o incintare a scrie: o stare de odihna, o stare de dragoste.”

Imi place, desi as putea sa spun si ca vorbeste despre scris cum vorbeste un pedofil despre un pustan.

Interviul cu Istrate Micescu

Un pasaj haios in care un minut cred, apoi un minut nu mai cred cred, ca apoi sa cred din nou, nu mai mult de un minut:

“Eu, selectat de citeva generatii care au trait intre carti, in lumea ideilor, nu pot fi terorizat de toti cei care au baut in timp ce inaintasii mei gindeau.”

Despre politica:

“Eu as lasa-o bucuros pe seama politicienilor de meserie, adica a oamenilor fara nici o meserie.  Dar politicienii astia au imprudenta sa vorbeasca mereu despre <idei> si <atitudini> (…)”

Micescu asta a fost mare avocat prin interbelic. Au fost niste chestii despre el si in revista Plai cu Boi, scrise de Stelian Tanase.

Cititnd interviul cu el – avocat, om politic, cititor inrait de literatura – imi spuneam: Asta face pipi pe toti astia de azi, deopotriva oameni politici sau avocati.

Nabokov – Ochiul

Dezamagitor. Primele 30, 40 de pagini sint rusesti, sint infricosatoare. Oameni complicati, oameni ice-berg, crescuti pe partea cealalta a corpului … Ma rog, si deodata simti ca se baseste tot. Si asa se si intimpla.

Sint citeva pasaje care mi-au placut, propozitii frumoase pentru gustul meu. Iata una:

“Miezul noptii avea sa inchida curind pe deplin unghiul ascutit al timpului.”

Nu e la indemina oricui.

Posted in lecturi | Tagged , , , , | 2 Comments